Softness. Moliciune. Căldura și bunul acela dulce și îmbrățișător. Sentimentul de cuib, de mângâiere, de mătase. Softness – senzualitate – lin, delicat și în același timp complet prezent, ca pașii unei pisici pe un covor gros de lână.

Din această dimensiune, a lui Softness, răsare și dă rod Femininul. Acel Feminin care a înțeles în sfârșit că nu are sens prin luptă, prin bătălie, prin a împinge, a rezista și a împunge. Acel Feminin care se predă Vieții din propriul Pântec…

Din această dimensiune a lui Softness cresc adevăratele noastre daruri.
Femeia care mângâie. Care îmbrățișează. Care chiar știe și își permite să primească. 

Femeia care vindecă, femeia care armonizează și canalizează.
Femeia care iubește cu inima, cu pântecul, cu trupul, cu vulva, cu palmele și degetele, cu privirea și cu vocea. 

Femeia căreia nu îi este frică și nici rușine să plângă în hohote.
Să spună NU.
Să spună Da, Vreau! 

Să ceară și să spună Asta Îmi Aparține! 

Femeia Foc, Femeia Apă, Femeia Pământ, Femeia Inspirație. 

Softness. Este dimensiunea aflată între coapsele noastre.
În vagin, în labii, în clitoris, în colul uterin, în uter.
În sacru și coccis și în tot pelvisul nostru.

Softness. Dimensiunea pe care nu o facem noi.
Ci care există deja în noi, pe care o putem accesa și îi putem permite să ne umple de jos în sus, dimensiunea căreia i ne putem preda și dărui și atunci chiar aflăm ce este Dumnezeu.

Softness.
Respirând în pântec. În vulvă. În vagin. În pelvis.
Ocupându-ne înapoi Uterul cu prezența propriului nostru Suflet.

Asta ne învață Pământul.
Magia dimensiunii lui Softness, după ce vom fi trecut de și prin lupta noastră cu Viața.

Atunci când permitem tot mai mult și mai prezent calității vibraționale a Moliciunii Feminine, a Delicateții și Bunătății Feminine, a Căldurii Interioare Feminine, a Plăcerii Ravisante Feminine să ne ocupe corpurile, izvorând din Vagin, din Pelvis și din Uter, se trezește în același timp în noi adevărata noastră Forță Feminină Interioară.

Softness nu este un loc al neputinței, al moliciunii în sensul de bleg, fără structură, atârnând…

Dimpotrivă.

Softness este cu adevărat spațiul din care accesăm adevărata Putere a Femeii care Suntem. Adevărata Iubire de sine, acceptare de sine, împărtășire de sine dintr-un loc de reală, prezentă, încorporată Iubire Vie.
Este spațiul în care se trezeste capacitatea și designul nostru divin feminin de Receptivitate, de A PRIMI cu adevărat TOT ceea ce Viața Vie are să ne ofere, necondiționat și abundent!

În Softness accesăm, eliberăm și integrăm durerea noastră profundă, lacrimile care așteaptă să fie plânse de zeci de ani, sau chiar de 7 generații de femei și bărbați înaintea noastră, rănile și traumele ascunse în cotloane, și tot în Softness se trezește din nou dreptul nostru divin la Plăcere, la Bucurie, la A Iubi și a fi Iubite, la a dărui și primi Vindecare, la Magia Vieții prezentă în fiecare celulă din corpurile noastre. 

Respiră, Iubită dulce…
Să căutăm să coborâm mereu, din nou și din nou, respirația și atenția noastră plenară din cap către inimă și din inimă către Pântec și Pelvis.
Din nou și din nou.
Și din nou. 

Softness.
Chemăm, invocăm, trezim Delicatețea în întregul nostru pelvis.
În Pântec.
În Spațiul Sacru de unde izvorăște și se naște însăși Feminitatea noastră.

Și observăm ce se trezește, ce vine, ce ne vorbește, observăm cum se schimbă încet, subtil viața noastră, mersul nostru, nivelul nostru de iubire de sine, capacitatea noastră de a pune limite sănătoase și de a recunoaște ce este Iubirea și ce nu este Iubirea. 

Mulțumesc!
Mă iubesc!
Sunt aici, prezentă!
Îmi ocup înapoi propriul meu corp. Propriul meu Pântec. Propriul meu Pelvis.
Mă duc PE MINE înapoi ÎN MINE.

Totul este Iubire!

Laura Maria Yara, mai 2021

(Extras din materialul scris care acompaniază cursul Ne Cheama Pamântul)