Procesul de scufundare în noi, de revenire la noi cei adevărați este un proces care ne duce prin toate straturile de răni, traume, dureri, acorduri de protecție, uitare și fugă făcute cu noi înșine și cu energii din afara noastră – ajungând mai adânc și mai adânc, ca și cum am sapa într-un sit arheologic, la adevăratele comori dinăuntrul nostru. La adevăratul Noi, la recuperarea tuturor acelor părți din Sufletul nostru pe care le-am uitat, le-am pierdut, le-am trădat, le-am vândut, le-am abandonat, în aceasta viață și în multele noastre vieți anterioare.
Este un drum în Spirala, nu unul liniar.
Este nevoie de încredere, de răbdare și de a permite timpului divin, misterios și magic, să ne conducă și să ne reveleze, exact atunci când suntem gata pentru încă un nivel al Spiralei descendente.
Drumul înapoi către Centru Ființei noastre poate părea un paradox – căutam vindecare, căutam mai multă și mai palpabilă încorporare a Adevărului Sufletului nostru, dar se pare că tot ce găsim (cel puțin pentru un timp) este rupere în bucăți, disoluție, explozie și implozie…
Mai ales dacă am trăit toată viața în măștile noastre de strălucire, pozitivitate, pace, succes și înălțimi spirituale și lumești, și în munca de a îi salva pe ceilalți, pe măsură ce aceste măști cad – succes, ambiție, false speranțe și proiecte, falsă putere și strălucire – acest proces se simte ca și cum am da greș pe toate planurile. Se simte ca un eșec personal.
Toate fricile noastre cele mai adânci ies la iveală, în timp ce încet și pas cu pas rupem contractele conștiente și inconștiente făcute pentru a primi validare și aprobare, pentru a ne simți iubiți și acceptați de cei din afara noastră.
În timp ce avansăm pas cu pas și ne reconectam, acest proces începe să se arate ca unul cu adevărat eliberator – la nivel celular și de Suflet. Începem în sfârșit să ne vedem pe noi înșine, dincolo de toate rolurile, compromisurile, abandonul de sine și neiubirea de sine, pe care le-am tot practicat de când am ieșit din burta mamei.
Cine sunt Eu, atunci când nu mai trebuie să fac pe plac nimănui?
Cine sunt Eu, atunci când nu mai trebuie să port o mască?
Cine sunt Eu, atunci când învăț să mă iubesc, exact așa cum sunt acum, indiferent de ce vor sau cer cei din jur de la mine?
Începem treptat să ne descoperim sălbatice, vorbind cu curaj, spunând lucrurilor pe nume, spontane, împăcate și prietene cu valurile de energie care ne străbat, cu furia noastră, cu durerea din noi, cu pasiunea, sexualitatea și cu nevoile noastre primare.
“Unei lumi care trăiește într-o cușcă foarte strâmtă, libertatea pe care începem să o descoperim în noi însene poate părea o nebunie!” (Seren Bertrand)
Începem să ne redescoperim mai pline de viață, mai pline de o iubire care izvoraște din centrul pieptului și care vrea să se împărtășească cu ceilalți (în loc să ia de la ceilalți).
Ne descoperim că, încet încet, iubim mai mult și mai autentic, simțim mai mult și mai real, plângem mai mult și mai eliberator, spunem NU mai mult și mai clar, și că viața noastră începe să facă sens, mai mult și mai constant.
Descoperim că încet încet începem să ne ocupam locul nostru unic în lume și că manifestăm expresia ființei unice și mărețe care suntem de fapt.
Descoperim că nu mai putem fi mințiți. Că nu mai credem tot ce ni se spune. Că nu mai putem fi manipulați. Că nu mai putem face rău și că nu mai vrem. Că ne este mai ușor să iertăm și să eliberăm. Să facem pace. Să privim în ochi și să simțim compasiune.
Descoperim că viața noastră se simplifică și că avem de fapt nevoie de mult mai puține lucruri. Că prietenii rămân mai puțini, dar sunt buni și adevărați. Descoperim că ne este drag să stăm cu copiii noștri și cu partenerii noștri, împreună, să ne ascultăm, să ne îmbrățișam, să împărtășim iubire. Că relațiile noastre poartă în ele vibrația palpabilă a Intimității, a vulnerabilității, a conexiunii de la Suflet la Suflet.
Descoperim că ne umplem de fericire în mijlocul naturii, că ne emoționează până la lacrimi un apus de soare, că animalele, insectele și pasările încep să se apropie în mod natural de noi și că respectam și iubim în egală măsură ființele mici și mari, văzând în ele Spiritul care le ocupă.
Descoperim că viața este făcută din micile detalii, simple și de zi cu zi, și descoperim că ne oprim din alergătură, învățam să mergem la pas, să privim în jur și să zâmbim, pur și simplu, fără motiv.
Descoperim că ne este tot mai puțină frică. Și când ne este frica, respirăm adânc și o privim în ochi, trecând prin ea.
Descoperim că avem discernământ. Că proiectăm mai puțin și că ne iluzionăm mai puțin. Că visam mai înalt și mai curajos și că, miraculos, visele noastre încep să se împlinească.
Descoperim că începem să știm să ne alegem luptele și lucrurile pentru care merită să facem efort, și cele pe care este mai înțelept să le lăsăm să se ducă.
Descoperim că putem trăi într-o formă de complicitate magică și sincronică cu Universul, că Ea ne aude, ne răspunde și ne ține de mână, subtil și ferm în același timp.
Ne descoperim mai umani, mai firești, mai naturali și mai simpli. Mai frumoși și mai cinstiți. Ne descoperim cum viața ne devine dragă și blândă și că trăim cumva într-o dimeniune paralelă cu nebunia din care am făcut parte până nu de mult și care încă guvernează lumea din jurul nostru.
Descoperim că trăim în lume, dar nu mai facem parte din ea. Ci că aducem în lume amprenta și semnătura unicității noastre, cu care putem modifica vibrația din jurul nostru doar FIIND. Doar pentru că suntem aliniați din nou cu Adevărul Sufletului Nostru.
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Acest articol este un extras din materialul scris care acompaniază Spirala Ne Cheamă Pământul. El este o îmbinare între materiale extrase, traduse și adaptate din formarea Womb Awakening parcursă împreună cu Seren și Azra Betrand între 2013 și 2016 și trăiri, explorări și descoperiri ale propriei mele experiențe, de Femeie care iubește Pământul cu fiecare celulă și care trăiește CU Pământul, în mod conștient, de mai bine de 10 ani.
Vă invit să Spiralăm împreună, în călătoria asta magică, mistică și profund transformatoare a revenirii la Inimă Pură, la Pântec Trezit și la a trăi cu Mama Pământ, împreună.
Este, da, o călătorie.
Este, da, un proces.
Transformarea nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Pocnind din degete. Sau, cel puțin eu nu am trăit transformarea în felul asta niciodată până acum.
Eu am trăit-o și o trăiesc zi de zi, pas cu pas, uneori către în sus, în Soare, alteori adânc, adânc în întuneric, și de cele mai multe ori constant, curgător, pe calea de mijloc a iubirii și a acceptării de Sine. A iubirii și a acceptării profundei mele umanități, care merge mână în mână cu Ființa Divină și Suverană care Sunt.
A trăi cu Pământul înseamnă și asta: că încetăm să mai separăm Divinul de Uman. Cerul de Pământ. Lumina de Întuneric. Sufletul de Carne. Că încetam să mai considerăm pe unul superior altuia. Și că descoperim că Cerul și Pământul, Divnul și Umanul, Lumina și Întunericul, Sufletul și Carnea trăiesc împreună, sunt făcute să trăiască împreună, în dans, în contopire, în uniune sacră, cel puțin aici, pe Planeta Asta care ne este acum casă.
Aveți toate detaliile Spiralei care începe pe 15 ianuarie aici: www.mariagaia.org/hai
Și vă mai încurajez să vă abonați la newsletterul Maria Gaia, cu un click la https://mariagaia.org/hai-in-trib/ pentru a putea fi mai des împreună.
Laura Maria Yara
decembrie 2021
Recent Comments