Este principala slabiciune a fiintei umane. Si tocmai de aceea fiinta umana este atat de usor de manipulat, de mintit, de dusa de capastru si de convins, atunci cand butonul principal care se apasa, din nou si din nou si din nou, prin toate mijloacele, este obsesia asta a mortii ca amenintare. Nu vrem sa murim prea repede. Sau, daca se poate, am vrea sa nu murim deloc.
Am uitat ca, asa cum zice dragul meu tata (care are cancer de 13 ani), cu o moarte suntem toti datori. Este inevitabila. Este parte integranta, sigura, stabila, neschimbatoare a fantasticii Vieti.
Tot ceea ce este Viu este, fara exceptie, ciclic. Se naste, creste, infloreste, straluceste, se degradeaza, si moare.
Dar moartea nu este un sfarsit. Un final. O destinatie.
Este o transformare.
Tot ceea ce este Viu este ciclic si se transforma. Continuu.
Noi, femeile, murim in fiecare luna, atunci cand sangeram.
Sangele nostru se reintoarce in Pamant si duce cu el, spre transformare, tot ceea ce in mod natural, organic, este gata sa moara din noi.
Si renastem in fiecare luna.
De indata ce trece sangerarea, simtim cum se reaseaza toate in noi si cum ne regasim innoite si renovate, ca niste Muguri de Primavara.
Naturii nu ii este frica de moarte. Fiecare animal, floare, frunza, copac, insecta, fiecare isi traieste plenar viata, impartasindu-si esenta si se abandoneaza cu gratie cand ii vine vremea, doar pentru a se naste din nou si din nou.
Tot ceea este Viu este ciclic si urmeaza acelasi principiu: natura Viata – Moarte – Viata, mereu intru renovare, mereu intru renastere, mereu intru primenire, mereu intru expansiune.
Nici o moarte nu este accidentala.
Nici o moarte nu este o pedeapsa.
Nici o moarte nu este O greseala.
Fiecare Suflet pleaca dincolo de valul care separa lumile exact atunci cand alege sa plece.
Exact atunci cand Sufletul Stie ca a sosit ora.
Si descopera ca Dincolo Viata continua, in alte culori si alte tonuri…
…si descoperim ca singura suferinta apartine de fapt celor care raman, cu inima plina de dor sau de ingrijorare pentru cei care au plecat…
De ce ne este atat de frica de moarte?
De ce ne sperie atat de tare perspectiva mortii?
Cum sa ne reamintim, oare, ca nu Moartea este destinatia? Ci ca destinatia este, intotdeauna, Viata, Iubirea, Viata?
Laura Maria Yara, ganduri din izolare…
ilustratie: Skeleton Woman
Recent Comments