Unul dintre cele mai puternice programe ale falsei matrici, ale patriarhatului, pe care îl auzim și îl purtăm cu noi impregnat în celule este acela că tot ceea ce aparține pământului și vieții pe pământ este PĂCĂTOS. Murdar.
Și că atâta timp cât trăim pe pământ, suntem păcătoși.
Că însăși condiția de ființă umană aparține, din sămânță, păcatului, răului, minciunii.
Că singura formă în care putem depăși această condiție este înălțarea către cer și către alte sfere, către un dumnezeu care ne acceptă și ne iubește doar dacă suntem perfecți. Ceea ce oricum nu putem fi, pentru că suntem ființe umane păcătoase trăind pe păcătosul pământ.
De ce am vrea, în condițiile astea, să fim pe pământ?
Să ne conectam cu pământul?
Să ne scufundam în pântecul pământului?
Să o cunoaștem, să o iubim, să o servim, când pământul pare a fi exact lucrul de care ar trebui să fugim mâncând… pământul?
Pe măsură însă ce ne desprindem încet de această credință complet falsă, manipulatoare, controlatoare și creată și inoculată constant pentru a ne menține în inconștiență, separare și deconectare unii de alții si de Viață, descoperim că, dimpotrivă:
…cu cât mai mult de conectam cu Pământul, cu cât mai adânc permitem rădăcinilor noastre să coboare în străfunduri, cu cât mai mult permitem Iubirii și Înțelepciunii Pământului să ne pătrundă de jos în sus, cu cât mai clar inima noastră bate în acord cu inima Pământului și Pântecul nostru se lasă infuzat de energia Ei, cu cât alegem mai mult să servim și să onoram Pământul și TOATE Ființele Vii…
… cu atât mai mult Pământul ni se revelează că un loc de pură frumusețe, infinită abundență, blândă îmbrățișare, completă îngrijire și protecție față de tot ceea ce este Viu, constantă servire și devoțiune pentru fiecare Ființă.
Ni se revelează ca o rețea vie și pulsantă în care fiecare creatură, de la cea mai mică și aparent neînsemnată, până la cea mai mare și mai puternică, trăiește în conexiune și interdependență cu întreagă Țesătură a vieții.
Că fiecare creatură servește și își ocupă locul în Marele Mister al Vieții pe Pământ și că totul coexista în pace, în frumusețe și în armonie.
Pământul ne recunoaște vibrația inimii, Ea nu poate fi păcălită, nu poate fi mințită, nici înșelată.
Cu cât mai genuină, cu cât mai autentică intenția noastră de a trăi în serviciu față de întreaga viață de pe Pământ, cu atât mai mult întreaga existență conspiră la materializarea acestei intenții și la purificarea inimilor noastre, în așa fel încât să putem accesa pe deplin abundența și perfecțiunea rețelei interconectate și interdependente a Vieții Vii.
Una dintre întrebările pe care le punem înăuntrul propriului nostru Pântec în Săptămâna Pământului din Spirala Ne Cheamă Pământul este aceasta:
“Răbdare, ritm încetinit, împământare – cum se simt toate acestea pentru mine?”
Eu una descopăr de fiecare dată, atunci când reușesc să mă relaxez suficient, să încetinesc suficient și să respir suficient de profund încât să cobor din cap înapoi în propriul meu corp, să îmi trimit rădăcinile în Pântecul Ei și să Mă Simt și să O Simt, că aceste calități – răbdare, ritm încetinit, împământare – îmi dau putere. Mă ajuta să mă ascult, să mă aud și să mă conectez cu ceea ce corpul meu îmi transmite și cu ghidarea lui. Simt conexiune profundă cu copila din mine, cu acea parte din mine magică, entuziastă, pură și mereu în legătură cu magia Vieții. Copila din mine se simte iubită, văzută, protejată, își recapătă încrederea, atunci când trăiesc în răbdare, slow flow și cu picioarele pe Pământ. Femeia care sunt se simte Vie, așezată, Acasă, susținută și plină de curaj, de vitalitate și de senzualitate. Am claritate și discernământ. Și simt că CURG cu Viața, în loc să merg contra curentului.
…și atunci încep să O aud șoptind, susurând, vorbindu-mi direct în Suflet, așa:
“…Iubită dulce…
Dulcea mea Iubită…
Respira-mă înăuntrul tău…
Da-ți voie să Mă lași să intru…
De jos în sus…
Prin tălpi. Prin perineu. Prin vulvă. În Pântec. Și din Uter până în Inima…
Inspira-mă încet, fară grabă, cu încredere,
Și ai încredere că te țin.
Dă-mi mie frământările tale. Cere-mi ajutor și sprijin.
Nu ești singură.
Este ca și cum te-ai întinde toată pe corpul meu,
Și prin corpul tău, din corpul meu, încep să crească răsaduri de plante și flori…
Așa de mult și de mare este sprijinul meu, Iubita mea…
Așa de mult te iubesc…
Nu ești singură.
Vindecarea? Purificarea?
Cere-le să se reveleze cu blândețe
Pe calea iubirii și a delicateții…
Luptătoare?
Da, ești…
Însă cât timp vrei să tot lupți,
Viața ta va continua să fie o luptă.
Nu ceri tu să crească Flori în urma pașilor tai, oriunde calci?
Blândețe, Iubita mea dulce…
Blândețe cu tine…
Răbdare cu tine…
Încredere, în tine și în mine, împreună…
Te iubesc!”
Laura Maria Yara, Mai 2021
Recent Comments